Untitled Document
English | Hartă site | Contact

Reuniuni AFCOS


Scurtă prezentare AFCOS

Serviciile de coordonare a luptei antifraudă (AFCOS) ale OLAF, înfiinţate în statele membre care au aderat la UE după 2004, reprezintă structuri administrative care au rolul de a asigura protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de a facilita investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă OLAF. în rezoluţia sa din 24 aprilie 2009, PE invită Comisia să prezinte o propunere comisiei competente cu privire la sporirea eficienţei activităţii acestor servicii şi consideră, de asemenea, necesar să se îmbunătăţească colaborarea cu ţările candidate la aderare. Şefii AFCOS se întrunesc anual pentru a evalua stadiul luptei antifraudă şi a stabili priorităţile în lupta împotriva fraudei ce afectează bugetul comunitar.




Participarea DLAF la prima conferinţă din cadrul proiectului Cooperation project in the anti-fraud sector, cofinanţat prin "Programul Hercule III Roma", al AFCOS Italia, Roma, 19 - 20 mai 2016


Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a participat, în perioada 19 - 20 mai 2016, la Roma, la prima conferinţă din cadrul proiectului Cooperation project in the anti-fraud sector, cofinanţat prin "Programul Hercule III, organizată de AFCOS Italia.

Conferinţa a avut ca temă "asistenţa administrativă mutuală în domeniul fondurilor structurale", iar dezbaterile s-au purtat pe marginea unor cazuri reale de fraude transnaţionale. Reprezentanţii DLAF au prezentat exemple de bune practici din România, în domeniul luptei împotriva fraudelor asupra fondurilor europene.
La conferinţă au mai participat reprezentanţi ai OLAF şi ai structurilor AFCOS din majoritatea statelor membre UE.

Obiectivul general al proiectului derulat de AFCOS Italia îl reprezintă întărirea cooperării între autorităţile competente în domeniul fondurilor europene din statele membre, prin schimbul de experienţă şi bune practici.

Precizăm că Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF este instituţia de contact a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi Serviciul de Coordonare Antifraudă (AFCOS) în România.

AFCOS Italia, înfiinţat prin Decretul prezidenţial jnr. 91/14.05.2007, sub denumirea de Comitetul pentru lupta antifraudă, funcţionează în cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri - Departamentul pentru Afaceri Europene şi este condus de ministrul pentru Afaceri Europene.

Cea de-a doua reuniune a grupului de lucru AFCOS, 15 octombrie 2015, Bruxelles


În data de 15 octombrie a.c., Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a participat la cea de-a doua Reuniune a Grupului de lucru AFCOS, organizată de către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) la Bruxelles.

Principalele teme de discuţii ale întlnirii au fost: verificările la faţa locului şi operaţiunile de criminalistică digitală; cooperarea dintre OLAF şi structurile AFCOS în investigarea cazurilor interne; reţelele naţionale AFCOS - componenţă, funcţii, competenţe, roluri şi dezvoltarea strategiilor naţionale de combatere a fraudei.

La eveniment au participat, alături de reprezentanţii Oficiului European de Luptă Antifraudă - OLAF şi reprezentanţii serviciilor de coordonare a luptei antifraudă (AFCOS) din Statele Membre.


Seminar Antifraudă organizat de AFCOS Estonia, 2 - 3 iunie 2015, Vihula Manor



În perioada 2 - 3 iunie 2015, Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF, în calitate de instituţie naţională de contact cu OLAF, a fost invitat să participe la Seminarul Antifraudă în domeniul asistenţei structurale a Uniunii Europene, organizat de AFCOS Estonia.

Seminarul a avut ca obiectiv principal schimbul de experienţă în prevenirea, detectarea şi investigarea fraudelor prin prezentarea şi analizarea unor cazuri complexe: finanţare dublă sau multiplă, scheme financiare legate de instrumente de plată, crimă organizată, prezentarea rolului AFCOS-urilor în protecţia intereselor financiare ale UE în cadrul Politicii de Coeziune.

Lucrările seminarului au fost deschise de Şeful Departamentului de Control Financiar din cadrul Ministerului de Finanţe din Estonia. La eveniment au mai participat, alături de reprezentantul Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România şi reprezentanţi ai Oficiului European de Luptă Antifraudă - OLAF, ai Consiliului Agricol pentru înregistrare şi Informare din Estonia, ai AFCOS Bulgaria, Ministerului de Interne din Lituania, Ministerului de Finanţe din Letonia, Ministerului de Finanţe din Olanda.



Seminar AFCOS 2014 - Sofia, 24-26 septembrie



Departamentul pentru lupta antifraudă DLAF a participat, în calitate de Serviciu de Coordonare a luptei antifraudă în România (AFCOS România), la primul seminar AFCOS organizat la Sofia (Bulgaria) de către Oficiul European de Luptă antifraudă (OLAF), în perioada 24-26 septembrie 2014.

Evenimentul a avut ca scop schimbul de experienţă şi bune practici între unele state membre (România, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Italia, Portugalia) şi cele în curs de aderare (Albania, Serbia, Muntenegru, Turcia, Macedonia, Kosovo şi Bosnia-Herţegovina) în domeniul prevenţiei şi a luptei împotriva fraudei.

Din subiectele prezentate în cadrul reuniunii menţionăm: evoluţiile politice şi legislative în domeniul luptei împotriva fraudei, strategia antifraudă menită să protejeze interesele financiare ale UE,procedura de investigare în domeniul asistenţei financiare de pre-aderare a OLAF, cooperarea dintre OLAF şi autorităţile naţionale în cazul verificărilor efectuate la faţa locului, cazul Cocoon şi beneficiile cooperării dintre OLAF şi partenerii săi, modul de abordare a investigaţiilor de către Garda Financiară din Italia,sistemul AFCOS din Croaţia, raportarea neregulilor.

Discuţiile au vizat şi propunerea de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 883/2013 referitoare la instituirea unui inspector de garanţii procedurale, adoptată de Comisie la data de 11 iunie 2014, al cărei scop este consolidarea garanţiilor procedurale în vigoare pentru toate persoanele care fac obiectul unei investigaţii a Oficiului European de Luptă Antifraudă.

Şeful DLAF a prezentat participanţilor cadrul legal de organizare şi funcţionare al AFCOS România, precum şi unul dintre cazurile în care investigaţiile administrative şi penale au fost desfăşurate în paralel. în plus, a fost evidenţiată şi experienţa României privind strânsa cooperarea cu OLAF în cadrul anchetelor administrative.

Seminarul face parte dintr-o serie de evenimente care se vor organiza anual, în funcţie de necesităţile ţărilor candidate.

Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS, 2013



În perioada 26-28 iunie 2013, în calitate de coordonator naţional al luptei antifraudă, Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a participat la Reuniunea anuală a şefilor serviciilor de coordonare a luptei antifraudă din statele membre ale Uniunii Europene - AFCOS, desfăşurată în Ankara, Turcia.

În prima parte a întâlnirii au fost prezentate serviciile de coordonare de luptă antifraudă, sistemul de raportare a neregulilor şi procedurile de recuperare din Turcia, stat candidat, precum şi un caz de cooperare dintre OLAF şi două autorităţi din Statele Membre şi cele candidate.

A doua parte a întâlnirii a constat în discuţii pe grupuri de lucru, iar un reprezentant al DLAF a fost desemnat moderatorul şi raportorul Grupului de Lucru Cooperarea operaţională dintre OLAF şi autorităţile naţionale ce efectuează verificări la faţa locului, inclusiv cadrul legal aplicabil (R 1073/99 şi R 2185/96).

La finalul întâlnirii OLAF a remarcat reuşita evenimentului şi a subliniat că dezbaterile din plen şi concluziile activităţilor din cadrul grupurilor de lucru vor contribui la îmbunătăţirea cadrului antifraudă. Remarcăm faptul că România a prezentat în cadrul acestei reuniuni cel mai evoluat sistem antifraudă, atât la nivel legislativ, cât şi instituţional.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2012



DLAF a participat în calitate de Serviciu de Coordonare a luptei antifraudă în România (AFCOS România) la conferinţa Serviciilor de Coordonare a Luptei Antifraudă din statele membre UE, organizată de către OLAF, în Croaţia, la Dubrovnik, în perioada 2729 iunie 2012.

În cadrul conferinţei au fost discutate subiecte cum ar fi: prezentarea reorganizării OLAF şi a noilor proceduri investigative în cadrul OLAF, cooperarea operaţională între OLAF şi autorităţile naţionale în ceea ce priveşte controalele la faţa locului şi schimbul de informaţii, rolul instituţiilor de audit în combaterea fraudelor, ilustrat prin studii de caz referitoare la subvenţiile acordate desfacerii produselor agricole în ţări terţe, strategii de control, programe pentru controalele ex-post în managementul centralizat şi descentralizat al fondurilor comunitare şi relaţia cu OLAF, strategia antifraudă a Comisiei Europene impactul în statele membre şi acţiunile prevăzute a fi realizate de către AFCOS-uri, discuţii punctuale de actualitate şi interes în materia luptei împotriva fraudei.

Reprezentantii DLAF au prezentat cadrul legal de organizare şi funcţionare al DLAF, punând accent pe diferenţele structurale faţă de celelalte State Membre; au subliniat faptul că fundamentarea competenţelor DLAF pe obligaţiile ce revin României potrivit art. 325 TFUE face imposibilă intervenţia naţională abuzivă prin modificări legislative ce ar putea aduce atingere competenţele DLAF; au prezentat competenţele operaţionale de investigare ale DLAF şi garanţiile procedurale oferite entităţilor verificate, în acord cu Carta drepturilor fundamentale UE, dar mai ales, a subliniat şi a detaliat modul de cooperare cu OLAF şi faptul că România este singurul Stat Membru care a luat măsuri legislative care să reglementeze fără echivoc conduita AFCOS România în acest domeniu.

Reprezentanţii OLAF s-au declarat impresionaţi de implicarea şi modul în care România şi-a respectat angajamentele europene.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2011



În perioada 30 iunie - 1 iulie 2011 s-a desfăşurat în Republica Cehă, la Praga, Reuniunea anuală a reprezentanţilor Serviciilor de Coordonare a Luptei Antifraudă din statele membre U.E.

Un reprezentant DLAF a susţinut o prezentare pe tema implementării proiectului Strengthening Croatian AFCOS System with the aim of protection of EU financial interests, proiect finanţat de Comisia Europeană, derulat în baza primului contract de twinning prin care România este donatoare de asistenţă tehnică. Proiectul a vizat acordarea de consultanţă de către o echipă formată din specialişti desemnaţi de DLAF (AFCOS România), pe o perioadă de câteva luni, în vederea dezvoltării şi consolidării Sistemului de Coordonare a Luptei Antifraudă din Croaţia (AFCOS Croaţia), de coordonare eficientă a activităţii legislative, administrative şi operaţionale în scopul protecţiei intereselor financiare ale UE şi cooperării cu Oficiul European de Luptă Antifraudă OLAF.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2010



În perioada 30 iunie 2 iulie 2010 s-a desfăşurat la Riga, Letonia, reuniunea anuală a reprezentanţilor serviciilor de coordonare a luptei antifraudă - AFCOS, din statele membre. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Finanţelor din Letonia (în calitate de organism coordonator al luptei antifraudă) în colaborare cu OLAF.

Delegaţia României a prezentat un caz concret de cooperare la faţa locului în echipă mixtă OLAF-DLAF şi a participat la toate grupurile de lucru, formulând observaţii punctuale şi sugestii preluate de moderatori.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2009



În perioada 02.09. 04.09.2009, s-a desfăşurat în capitala Ungariei, Budapesta, reuniunea anuală a reprezentanţilor serviciilor de coordonare a luptei antifraudă din statele membre UE.

Evenimentul a fost organizat de Autoritatea Vamală Maghiară şi Garda Financiară (în calitate de organism coordonator al luptei antifraudă în Ungaria) în colaborare cu Oficiul European de Lupta Antifraudă.

Pe parcursul evenimentului au fost organizate discuţii desfăşurate în cadrul grupurilor de lucru, moderate de reprezentanţii OLAF. Delegaţia României a participat la următoarele grupuri de lucru:

1. Valoarea unei Strategii Antifraudă şi eficienţa acesteia în lupta împotriva fraudei cu fonduri comunitare;

2. Comparaţia între conceptul iniţial de AFCOS şi modul în care acesta funcţionează în prezent; direcţii de evoluţie ale AFCOS; lecţii de învăţat pentru viitoarele ţări candidate.

Concluziile fiecărui grup de lucru au fost centralizate de OLAF şi utilizate în documentele programatice.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2008



O delegaţie DLAF a participat la reuniunea serviciilor de coordonare a luptei antifraudă AFCOS, găzduită de Malta în perioada 13-14 noiembrie 2008.

La reuniune au participat Directorul General al OLAF, dl F.H. Bruner, reprezentanţi ai guvernului maltez şi ai serviciilor naţionale antifraudă. Delegaţia României a susţinut o prezentare având ca temă cooperarea operaţională DLAF OLAF. Studiile de caz prezentate de România au evidenţiat valoarea adăugată a schimbului de informaţii şi a acţiunii coordonate la nivel administrativ, prin intermediul OLAF, pe teritoriul mai multor state membre, pentru anchetarea penală a cazurilor de fraudă cu implicaţii transfrontaliere.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2007



Reuniunea anuală a şefilor AFCOS s-a desfăşurat la Ljubljana, Slovenia, în perioada 11-12 octombrie 2007. Agenda reuniunii a vizat cooperarea internaţională în lupta împotriva fraudei ce afectează interesele financiare ale uniunii Europene.

Şeful DLAF a susţinut o prezentare privind Reţeaua Coordonatorilor de Training Antifraudă din România, creată şi coordonată de DLAF.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2006



În perioada 1 - 2 iunie 2006, Directorul General al OLAF, Franz Hermann-Brüner, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele, reprezentanţi ai structurilor antifraudă din Statele Membre ale Uniunii Europene, statele în curs de aderare (România şi Bulgaria), precum şi din ţările candidate (Croaţia şi Turcia) s-au întrunit la Bucureşti, în cadrul Reuniunii anuale a şefilor AFCOS.

În cadrul prezentării A Romanian PIF Model ? Anti-fraud Policy One year later, şeful DLAF a evidenţiat rezultatele concrete ale reformelor legislative şi instituţionale lansate în anul 2005 în domeniul protecţiei intereselor financiare comunitare.

Directorul General al OLAF,dl Franz-Hermann Brüner, a subliniat cu această ocazie faptul că modelul implementat de România în anul 2005 pentru protecţia fondurilor europene prin înfiinţarea Departamentului pentru Lupta Antifraudă reprezintă un exemplu pentru celelalte State Membre şi candidate la integrare.


Reuniunea Anuală a Şefilor AFCOS 2005



Prima reuniune AFCOS la care a participat delegaţia României s-a desfăşurat în perioada 23-24 iunie 2005 la Bruxelles, Belgia, la sediul OLAF.

Şeful DLAF a susţinut o prezentare în faţa reprezentanţilor structurilor antifraudă din Statele Membre UE şi ţările candidate. Prezentarea şefului Departamentului, AFCOS Romania DEPARTAMENTUL PENTRU LUPTA ANTIFRAUDă, a evidenţiat competenţele operaţionale ale DLAF, cooperarea dintre AFCOS România şi instituţiile naţionale cu competenţe în lupta împotriva fraudei, precum şi elaborarea şi adoptarea Strategiei Naţionale de Luptă Antifraudă.

Cu ocazia acestei reuniuni, Thierry Cretin şi Marco Pecoraro, reprezentanţi OLAF, au prezentat un caz concret de cooperare operaţională între OLAF şi DLAF.
Oficialii europeni despre activitatea DLAF
Giovanni Kessler, Directorul General al OLAF:
"Colaborăm foarte bine cu Direcţia de Luptă Antifraudă - DLAF ."
"Departamentul de Luptă Antifraudă - DLAF este un bun exemplu şi pentru alte state membre. Suntem foarte mulţumiţi. Ne bucurăm că este foarte operativ şi noi beneficiem de activitatea lui, ne este de folos."

Continuare

OLAF-DNA investigaţie comună într-un caz de fraudă şi corupţie în cadrul programului de distribuire gratuită de alimente în România
Continuare


Legislatie UE
Guvernul Romaniei - Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF
Despre noi | Legislaţie | Controlul fondurilor europene | Coordonarea instituţiilor naţionale | Cooperarea cu OLAF

© Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF