Un reprezentant al Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF va susține sâmbătă, 20 octombrie, o prelegere, în cadrul programului postuniversitar Achiziții Publice, Concesiuni și Parteneriat Public Privat, organizat de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Cursurile programului postuniversitar sunt structurate pe două module și sunt predate de experți în achiziții publice din mediul universitar și din practica achizițiilor publice, judecători de contencios administrativ, avocați, specialiști din țară și din străinătate.
Până în prezent, reprezentanții DLAF au participat, în calitate de lectori, la două cursuri, în perioada 2017 – 2018.
Activitățile didactice se desfășoară în baza Protocolului de Colaborare, încheiat între DLAF și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), în data de 22 februarie 2017.

