DLAF

COMUNICAT privind participarea DLAF în cadrul programului postuniversitar în Achiziții Publice, Concesiuni și Parteneriat Public Privat, Cluj-Napoca, 20 octombrie 2018

Un reprezentant al Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF va susține sâmbătă, 20 octombrie, o prelegere, în cadrul programului postuniversitar Achiziții Publice, Concesiuni și Parteneriat Public Privat, organizat de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Cursurile programului postuniversitar sunt structurate pe două module și sunt predate de experți în…

Mai mult
DLAF

COMUNICAT privind participarea DLAF la seminarul Sisteme eficiente de prevenție a fraudei cu fonduri europene structurale și de investiție. Aspecte teoretice și practice de evitare a situațiilor de incompatibilitate și conflict de interese, București, 11 – 12 octombrie 2018

Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF participă, în perioada 11 – 12 octombrie, la seminarul internațional Sisteme eficiente de prevenție a fraudei cu fonduri europene structurale și de investiție. Aspecte teoretice și practice de evitare a situațiilor de incompatibilitate și conflict de interese. Dintre invitați fac parte și reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Finanțelor Publice,…

Mai mult
DLAF

COMUNICAT privind participarea DLAF la sesiunile de formare profesională din cadrul proiectului DGA, Mecanisme eficiente pentru prevenirea și combaterea corupției în administrația publică, Galați, 10 – 12 octombrie 2018

Un reprezentant al Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF participă, în perioada 10 – 12 octombrie, în calitate de lector și cursant, la Sesiunea de formare domeniul identificării și investigării faptelor de corupție în achiziții publice și gestionarea fondurilor europene (D6). Evenimentul se desfășoară la Galați și face parte din proiectul Direcției Generale Antifraudă, ”Mecanisme eficiente pentru…

Mai mult
DLAF

COMUNICAT privind organizarea de către DLAF și INM a seminarului Schimb de bune practici în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România – abordarea penală, Bucureşti, 8 – 9 octombrie 2018

Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și Institutul Național al Magistraturii (INM) organizează, în perioada 8 – 9 octombrie, seminarul Schimb de bune practici în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România – abordarea penală. Prima zi a seminarului este dedicată aspectelor teoretice referitoare la protecția intereselor financiare ale UE în România (PIF),…

Mai mult

OLAF and partners target VAT carousel fraud in cross-border operation

https://ec.europa.eu/anti-fraud/media-corner/news/03-10-2018/olaf-and-partners-target-vat-carousel-fraud-cross-border-operation_en 03/10/2018 PRESS RELEASE No 11/2018 On 2-3 October, the European Anti-Fraud Office (OLAF), the Romanian National Anticorruption Directorate (DNA) and the Italian Guardia di Finanza searched the homes and offices of several individuals in Romania, in a joint operation. Eight persons suspected of being part of a transnational organised criminal group are being interviewed…

Mai mult
DLAF

COMUNICAT privind participarea DLAF la cea de-a doua reuniune a Grupului de lucru Prevenirea fraudei, din cadrul COCOLAF, Bruxelles, 25 septembrie 2018

Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF participă marți, 25 septembrie, la Bruxelles, la cea de-a doua reuniune a Grupului de lucru Prevenirea fraudei, din cadrul Comitetului Consultativ pentru Coordonarea Luptei Antifraudă (COCOLAF). Pentru anul 2018, subiectul ales de majoritatea statelor membre participante la reuniunile COCOLAF este “Metodologia pentru profilul național în domeniul luptei împotriva fraudei”.…

Mai mult
DLAF

COMUNICAT privind vizita de studiu a reprezentanților AFCOS Bulgaria și AFCOS Serbia, la sediul DLAF, București, 24 – 28 septembrie 2018

În perioada 24 – 28 septembrie, Departamentul pentru luptă antifraudă  – DLAF va găzdui vizita de studiu a unei delegaţii formată din reprezentanţi ai Serviciilor de coordonare a luptei antifraudă – AFCOS din Bulgaria şi Serbia. Vizita face parte din programul CEPOL Exchange Programme 2018. Scopul acțiunii vizează facilitarea schimbului de experiență şi de bune practici,…

Mai mult
DLAF

COMUNICAT privind participarea DLAF la sesiunea cu tema Regimul Juridic al Incompatibilităților și al conflictelor de interese, Giurgiu, 19 septembrie 2018

Un reprezentant al Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF participă miercuri, 19 septembrie, în calitate de lector, la osesiune de instruire cu tema Regimul Juridic al Incompatibilităților și al conflictelor de interese. Evenimentul, care face parte din seria celor dedicate Centenarului Marii Uniri, este organizat de către Consiliul Județean Giurgiu și are drept obiectiv pregătirea funcționarilor…

Mai mult

COMUNICAT privind participarea DLAF la conferința internațională Standing up To State Capture: Innovative Methods to Investigate Fraud and Corruption in EU Funding for Agriculture , Sofia, 13 – 14 septembrie 2018

În perioada 13 – 14 septembrie, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF participă la conferința internațională Standing up To State Capture: Innovative Methods to Investigate Fraud and Corruption in EU Funding for Agriculture , co-finanțată prin Programul HERCULE III al Comisiei Europene . Evenimentul este organizat de către Centrul pentru Studiul Democrației (CSD) din Sofia. Conferința reunește cadre didactice,…

Mai mult